Dacă te-ai gândit că este momentul să faci modificări în propria locuință și să investești în dispozitive inteligente și eficiente din punct de vedere energetic, atunci află că există câteva care pot fi ideale pentru casa ta! Tehnologizarea și digitalizarea sunt două procese continue, la momentul actual, iar piața abundă în dispozitive care pot ușura viețile oamenilor.
Printre acestea se află și câteva specifice locuințelor sau birourilor, iar în cele ce urmează le vei afla pe cele preferate de cei care vor să aibă spații cât mai moderne.
Iată câteva dispozitive pentru casă care pot să ușureze munca și să fie eficiente energetic
Există câteva electrocasnice și dispozitive care pot ușura munca de zi cu zi. De altfel, pot fi eficiente din punct de vedere energetic, dar și inteligente. În ultimii ani, s-a pus accent pe ideea de „smart home”, producătorii îndreptându-se către modernizarea și digitalizarea dispozitivelor pe care le au, pentru a ușura viețile clienților.
De exemplu, dacă ai în plan să schimbi câteva dintre electrocasnicele deja deținute, pentru a consuma cât mai puțină energie electrică, ai putea pentru opta pentru una dintr combinele frigorifice online, disponibile pe site-ul Carpatik.ro, care sunt perfect compartimentate, dotate cu iluminare LED, termostat reglabil, iar unele modele au uși reversibile.
Un alt electrocasnic eficient energetic, dar și inteligent poate reprezenta mașina de spălat. Există mai multe modele lansate de piață care au funcții multiple și pot reprezenta un real ajutor pentru cei care doresc să câștige mai mult timp. De pildă, există modele care au și uscător, element esențial pentru cei care doresc să scoată hainele sau așternuturile de pat aproape uscate.
De altfel, modelele lansate în ultimii ani pot fi acționate de la distanță, printr-o aplicație instalată pe telefon sau tabletă. Prin intermediul unei astfel de aplicații, persoana care utilizează mașina de spălat poate să aleagă o anumită oră la care să îi fie acționate funcțiile, numărul de rotații, gradele pentru apă, dar și tipul de program în funcție de materialele din care sunt confecționate hainele. De asemenea, se pot alege și alte funcții, precum timpul pentru stoarcere sau uscare.
Un alt dispozitiv eficient energetic, dar și din punct de vedere al timpului este aspiratorul tip robot. Un astfel de electrocasnic funcționează pe senzori, având o recunoaștere automată a încăperii. Majoritatea produselor care se încadrează în acest tip au o mapare 3D, recipient pentru apă și praf, dar și multiple moduri de setare a debitului apei.
Aceste moduri sunt potrivite pentru mai multe tipuri de podea (gresie, parchet etc). Maparea 3D este o funcție nouă întâlnită la aceste tipuri de produse, putând fi utilizată prin intermediul unei aplicații speciale pe telefon. Prin intermediul mapării 3D se pot adăuga anumite corpuri de mobilier, dar și materialele care apar pe podea, pentru ca aspiratorul tip robot să poată identifica imediat totul, atunci când este pus în funcțiune.
Pe lângă toate aceste dispozitive prezentate anterior, poți opta și pentru stațiile de călcat cu funcții multiple, care îți pot pune la dispoziție și o călcare verticală, perfectă pentru articole vestimentare precum cămăși sau rochii. O investiție inteligentă te-ar putea scuti de alte costuri ulterioare, iar treburile casnice vor fi îndeplinite mai repede și mai eficient!