Menstruația este un proces natural al corpului tău, dar uneori poate semnala probleme de sănătate care nu ar trebui ignorate. Unele simptome sunt anormale și care pot indica dezechilibre hormonale sau afecțiuni ginecologice. Este esențial să-ți cunoști corpul și să acorzi atenție semnalelor pe care ți le transmite. În acest articol, vei descoperi 5 simptome care necesită mai multă atenție și un consult medical.
Flux menstrual excesiv sau menoragie
Un flux menstrual abundent poate părea normal, mai ales în primele zile ale menstruației. Totuși, dacă trebuie să schimbi absorbantul sau tamponul în fiecare oră, și nu la 4 ori, așa cum este recomandat, este posibil să suferi de menoragie. Aceasta poate fi cauzată de dezechilibre hormonale, afecțiuni ale uterului, cum ar fi fibroamele, sau chiar tulburări de coagulare a sângelui. Menoragia poate duce la anemie, provocând oboseală și slăbiciune. Dacă observi aceste simptome, este recomandat să consulți un medic ginecolog pentru investigații suplimentare.
Sângerări intermenstruale neobișnuite
În perioadele de stres sau în cazul utilizării contraceptivelor, poate apărea spotting ocazional, iar acest lucru este normal. Însă sângerările abundente între menstruații, care durează mai multe zile, nu trebuie ignorate. Acestea pot fi un semn al unor afecțiuni precum endometrioza, polipii uterini sau chiar tulburări hormonale. Așa că, dacă te confrunți cu un ciclu de 2 ori pe luna, ar fi bine să consulți un specialist pentru că acest lucru poate semnala un dezechilibru hormonal care necesită investigații.
Cheaguri mari de sânge
Nu este neobișnuit să elimini mici cheaguri de sânge în timpul menstruației, însă cheagurile mai mari de 2.5 cm pot indica probleme de sănătate. Acestea pot fi cauzate de endometrioză, adenomioză sau dezechilibre hormonale care afectează coagularea sângelui. Dacă observi astfel de cheaguri în mod frecvent, este bine să discuți cu medicul tău pentru a exclude eventualele probleme ginecologice.
Dereglări menstruale repetate
Menstruația regulată este un indicator al sănătății hormonale. Atunci când ciclul menstrual devine imprevizibil, cu menstruații care apar la intervale mai mici de 21 de zile sau mai mari de 35 de zile, ar trebui să investighezi cauza. Aceste dereglări pot fi influențate de stres, probleme tiroidiene sau afecțiuni ovariene. Monitorizarea ciclului menstrual și alegerea unor produse sigure, cum ar fi absorbante din bumbac, pot contribui la menținerea unei igiene sănătoase.
Dureri menstruale severe
Crampele menstruale sunt comune, dar durerile extreme, care îți afectează activitățile zilnice, nu sunt normale. Dacă durerile menstruale sunt însoțite de migrene, dureri lombare intense sau chiar greață și vărsături, este posibil să suferi de endometrioză sau boala inflamatorie pelvină. Există multiple metode de gestionare a durerii, inclusiv plasturii menstruali cu efect calmant, dar consultul medical rămâne esențial pentru a identifica cauza reală a durerilor.
Menstruația poate oferi indicii valoroase despre starea ta de sănătate. Fluxul abundent, sângerările intermenstruale, cheagurile mari, durerile severe și menstruațiile neregulate sunt semne care nu trebuie ignorate. Monitorizarea simptomelor și utilizarea unor produse sigure sunt alți pași importanți pentru sănătatea ta intimă. Însă cel mai important lucru este să consulți un specialist dacă observi schimbări neobișnuite, pentru a primi un diagnostic corect și un tratament adecvat.