Pornit din SUA si tarile vest-europene, curentul vegetarian a patruns in ultimii ani si in Romania, avand tot mai multi adepti. Si tot mai multi parinti aleg sa-si creasca copii cu o alimentatie vegetariana.
Termentul de vegetarian este unul destul de larg si se refera la dietele fara carne. Exista diverse tipuri de vegetarianism, unele mai stricte, altele mai “relaxate”. Unii aleg sa nu renunte decat la carne si sa consume in continuare lapte si oua. Ei se numesc lacto-ovo-vegetarieni. Insa exista si asa-numitii vegani, care refuza orice fel de produs animal, inclusiv mierea.
Oamenii aleg sa devina vegetarieni dintr-o multitudine de motive, printre care: preocuparea pentru drepturile animalelor, ecologie, spiritualitate, sanatatea personala. Asemenea motive ii fac sa-si doreasca a-si creste copii cu o alimentatie asemanatoare cu a lor.
Insa problema este ca nevoile unui copil nu se aseamana nici pe departe cu cele ale unui adult. Un copil aflat in crestere are alte nevoi nutritionale. Poate o dieta vegetariana sa implineasca aceste nevoi? Unii spun ca da, mai ales ca astazi avem la dispozitie sucuri imbogatite cu calciu, cereale imbogatite cu fier si vitamine, plus o sumedenie de suplimente alimentare.
Altii spun insa ca dieta vegetariana nu este sanatoasa nici macar pentru un adult, produsele animale fiind furnizori importanti de proteine si calciu. Iar in ce priveste copiii, spun adversarii vegetarianismului, lucrurile stau si mai rau.
Cercetatoarea Lindsay Allen a facut valva la o intalnire anuala a oamenilor de stiinta americani, spunand ca nu este deloc sanatos, ba chiar nici etic sa-ti privezi copilului de nutrientii din carne. Au existat studii, spune ea, care au aratat ca femeile gravide care evita carnea nasc copii mici care cresc greu si se dezvolta intr-un ritm mai lent decat ceilalti sau chiar nu ajung niciodata la nivelul altor copii. In copilarie, in timpul sarcinii si in timpul alaptarii nimeni nu trebuie sa fie lipsit de carne, dar Dr. Allen a fost foarte crirtica in special fata de parintii care nu isi lasa copii sa aiba o dieta normala.
Copilul unor parinti vegetarieni este privat de nutrienti esentiali inca dinainte de nastere, apoi i se intampla acelasi lucru in continuare, si dupa nastere.
Cercetarile intreprinse de dr. Allen pe un numar de 544 de copii africani au aratat ca doar doua linguri de carne pe zi sunt de ajuns pentru a asigura unui copil o cantitate suficienta de zinc, vitamina B12 si fier. Toti copiii fusesera crescuti cu o alimentatie bazata pe vegetale bogate in amidon, dar cu un continu nutritional mic, ceea ce inseamna ca erau malnutriti. La copii carora cercetatorii americani le-au o oferit o masa continand carne in fiecare zi, schimbarile au fost majore.
Ei au inceput sa creasca mai mult si se descurcau din ce in ce mai bine la testele de inteligenta. Cele doua lingurite de carne zilnic, au rezolvat problemele legate de deficienta de vitamina B12. Desi studiul a fost facut pe o comunitate saraca din Africa, mesajul sau este relevant si pentru oamenii din tarile dezvoltate.
Copiii si adolescentii au nevoie de o sumedenie de nutrienti si nu toti se gasesc in vegetale. Este de ajuns sa amintim de vitamina B12 care nu este prezenta decat in carne. Daca luam la rand rafturile magazinelor, probabil ca vom gasi un produs fortificat cu vitamina B12, iar daca nu il gasim putem apela oricand la un supliment multivitaminic. Dar inainte de a apela la asa ceva, sa ne gandim putin. Ce este mai sanatos: o bucata de carne slaba, la gratar, sau o pastila cu vitamine sintetice?
Poate ca intr-adevar, dietele vegetariene sunt mai sanatoase. Dar a trece sau nu la vegetarianism nu ar trebui sa fie o alegere personala? Ca sa revenim la spusele dr. Allen, este moral sa impui unui copil stilul tau de viata, convingerile si ideile tale, fara a-i da posibilitatea de a alege?
Sursa de inspiratie: https://suntmamica.com